header image
June 29th, 2010 stiri, articole none Comments

Măsurile de austeritate anunţate de Guvern vor avea un impact negativ asupra zonei tranzacţiilor imobiliare, dar şi asupra preţurilor. Piaţa imobiliară din România va continua să se prăbuşească, iar preţurile se vor menţine în continuare pe un trend descendent, pe toate segmentele sale.

În contextul economic actual este imposibil de vorbit despre o revenire a pieţei imobiliare sau măcar de o stabilizare, iar vocile care susţin acest lucru nu fac altceva decât să încerce să crească artificial preţurile sau să-şi vândă stocul de locuinţe construite care stau de luni bunela vânzare, spune Maria Avramescu, consultant al agenţiei Casa Mea.

Am putea ajungeîn situaţia Greciei

„Este de aşteptat, în viitorul apropiat, ca piaţa imobiliară de la noi să urmeze trendul celei din Grecia, unde preţurile locuinţelor şi ale terenurilor au ajuns chiar şi cu 80% mai mici faţă de perioada 2007-2008″, adaugă consultantul imobiliar.

continuare

June 19th, 2010 stiri, articole none Comments

Oficialul a constatat că doar 7% din proiect este gata

Ministrul Transporturilor le-a mai dat o şansă constructorilor autostrăzii Arad-Timişoara pentru a-şi demonstra seriozitatea „Vreau să văd în vara asta că vreţi să terminaţi lucrarea, altfel o termină alţii!”. Acesta i-a ameninţat cu rezilierea contractului, dacă nu vor reduce întârzierile pe care le au în acest moment. „După 400 de zile de la începerea lucrărilor văd doar pământ scormonit”, a observat Radu Berceanu. Acesta a sugerat ca muncitorii să fie organizaţi în trei schimburi şi să se lucreze inclusiv sâmbăta şi duminica, pentru a putea avansa mai repede şi pentru a recupera din întârzieri.

- articol complet -

June 18th, 2010 stiri, articole none Comments

Institutul National de Statistica (INS) realizeaza indicele pe baza datelor obtinute de la notariate si va fi publicat pe data de 29 iunie, potrivit lui Vergil Voineagu, presedintele institutiei.

Indicele preturilor imobiliare va constitui o baza de referinta pentru rapoartele trimestriale ce vor fi publicate ulterior de INS, scrie NewsIn.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar urma sa colaboreze cu INS la calcularea acestui indice, in conditiile in care reprezentantii bancii centrale au subliniat, in repetate randuri, importanta calcularii unui astfel de indice, inca din perioada boom-ului imobiliar.

June 14th, 2010 stiri, articole none Comments

Opinii - Adrian Panaite / adrian.panaite@curierulnational.ro

…Ne îndreptăţesc aceste realităţi să vorbim, cu nuanţă de reproş, că aceste Românii consumă prea mult? Nu. Doar că produc prea puţin. Şi este normal să producă prea puţin atâta vreme cât oligarhia post-decembristă a lichidat cu furie, în anii ‘90, potenţialul productiv al ţării în perspectiva iluzorie că accederea în UE ne va asigura de la sine bunăstare. Da. Producem prea puţin. Iar oligarhia consumă prea mult. Şi, cum este prea laşă să îşi asume această realitate, lucrurile sunt spuse altfel: România consumă mai mult decât produce.

- articol complet -

June 8th, 2010 stiri, articole none Comments

ARAD - ULALA atenţionează că toamna va aduce un şoc locuitorilor de la bloc, în privinţa cheltuielilor de intretinere.

Eliminarea subventiilor va avea efecte extreme asupra bugetului familiilor care locuiesc la blocuri, atenţionează conducerea Uniunii Locale a Asociatiilor Locative Arad.

„Dacă subventionarea din sistemul centralizat va fi eliminată, şocul locatarilor de la blocuri va fi resimţit din plin încă din această toamnă.

Statul subvenţiona până acum 45% din costurile combustibilului folosit în CET, iar autorităţile locale cel puţin 10% din valoarea gigacaloriei. Chiar şi aşa, pretul gigacaloriei a ajuns la valori nesimţite, datorate multor factori obiectivi sau subiectivi amintiţi de noi în dese rânduri. În urma înţelegerilor cu U.E., subvenţia ar fi fost menţinută până în 2012, cu condiţia ca sistemul de incalzire să fi fost eficientizat. Nu s-a întâmplat aşa, nu s-au făcut investiţiile necesare, fondurile s-au consumat pe ţinerea în funcţiune a unui sistem cu pierderi imense”, subliniază vicepreşedintele ULALA, Vasile Arion.

- continuare -

June 7th, 2010 stiri, articole none Comments

Scaderea pietei imobiliare obliga bancile sa reevalueze garantiile imobiliare aduse de companii si de catre persoanele fizice pentru obtinerea unui imprumut. Mai mult, trecerea la raportarea conform standardelor internationale de contabilitate (IFRS) ar putea obliga bancile sa solicite clientilor majorarea garantiilor sau chiar sa ceara in anumite cazuri falimentul celor imprumutati pentru a-si recupera banii. Reprezentantii KPMG au declarat pentru Hotnews.ro ca in cazul dezvoltatorilor imobiliari, solicitarea unei garantii suplimentare nu este o solutie viabila, mai ales atunci cand resursele proprii fie sunt limitate fie sunt deja investite in proiectul imobiliar respectiv…

- continuare -

June 4th, 2010 stiri, articole none Comments

ARAD - Ministrul Berceanu a declarat că are de gând să rezilieze contractul pentru segmentul de autostrada Arad -Timisoara.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a precizat ieri la Calafat că are de gând să rezilieze contractul cu FCC Construction pentru autostrada Timisoara-Arad, pentru că executanţii lucrării “au tot felul de trăiri, probabil în Spania, că în tot cazul acolo, pe lucrare, nu se vede nimic”.

- continuare -

June 2nd, 2010 stiri, articole none Comments

In afară de scenariul conform căruia Cetatea Aradului ar urma să fie reabilitată pentru a găzdui hoteluri şi băi termale, firma care a realizat PUZ-ul pentru zona protejată a municipiului s-a gândit la alte două variante. Pentru că este vorba despre o suprafaţă imensă de teren (cca 156.000 mp arie desfăşurată) reconversia ar putea duce la crearea unui Campus Universitar, cu atât mai mult cu cât cele două Universităţi funcţionează în spaţii dispersate în oraş şi care, conform studiului, şi-au manifestat intenţia de a sprijini această variantă, inclusiv financiar.

- continuare -

June 2nd, 2010 stiri, articole none Comments

Băncile găsesc cu greu clienţi pentru imobilele pe care le vând pentru a-şi recupera creanţele. Din disperare, acestea sunt dispuse să accepte şi 35% din preţul la care a fost evaluată casa.

O vilă de 250 mp utili, din zona Colentina, din Capitală, se va vinde şi cu un preţ de 400.000 de lei, dacă nu se va găsi un cumpărător mai generos, în timp ce un apartament de două camere de pe bulevardul Kogălniceanu are un preţ de pornire de 34.000 de euro. Imobilele scoase la licitaţie a treia oară au preţuri cu adevărat scăzute, pentru a-şi găsi, în sfârşit, clienţi.

Specialiştii spun că, în condiţiile în care piaţa scade încontinuu, preţurile enunţate la prima licitaţie sunt deseori mai mari decât cele practicate. În aceste condiţii, cei care vor să vândă cu adevărat trebuie să lanseze o a doua licitaţie, unde preţul scade cu 25%. Cu toate acestea, de multe ori nici a doua oară nu se realizează vânzarea.
„Este o problemă legată de piaţa imobiliară. Prea puţini cetăţeni sunt interesaţi acum de astfel de investiţii”, este de părere Marius Crafcenco, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România.

- continuare -

 


Cauta



WordPress - Mambopress Theme